Dintre numeroasele teste pe care o femeie însărcinată le va face în timpul sarcinii, testele simple de sânge sunt cu siguranță printre ele. Prin intermediul unui astfel de test se determină grupa sanguină a femeii însărcinate și bineînțeles, factorul Rh al acesteia.
Vom ajunge la importanța analizelor de sânge în timpul sarcinii, dar deocamdată, să ne uităm mai atent la factorul Rh. Ce este atât de special în legătură cu acesta și de ce este important?
Factorul Rh: O proteină importantă pe care o avem cu toții
Factorul Rh se găsește în unele globule roșii. Nu toți oamenii sunt purtători ai acestei proteine, dar cei care sunt purtători ai acesteia au o grupă de sânge numită Rh pozitiv. Cei care nu o poartă, au o grupă de sânge Rh negativ. Fiecare dintre noi moștenește această proteină de la părinții noștri biologici,…. dar când, cum și de ce pot apărea complicații în timpul sarcinii din cauza ei?
Incompatibilitatea Rh și posibilele complicații
Cum afectează anticorpii anti-Rh fătul?
Incompatibilitatea Rh în sarcină apare atunci când o femeie însărcinată cu grupa sanguină Rh negativ poartă un copil cu grupa sanguină Rh pozitiv. Tipul diferit de factor Rh al copilului este cel care provoacă incompatibilitatea Rh. Grupa sanguină Rh-negativă a mamei consideră celulele Rh-pozitive ale copilului ca fiind o substanță străină și le atacă. Cum? În timpul sarcinii, anticorpii anti-Rh existenți la mamă pot traversa placenta și ataca celulele roșii ale fătului putând cauza o formă severă de anemie, în care globulele roșii sunt distruse mult mai rapid decât pot fi produse altele noi (anemie hemolitică). Rolul globulelor roșii este să transporte oxigen la fiecare celulă din corp. Când eritrocitele sunt în număr redus, acest lucru nu se mai întamplă. În anumite cazuri, fătul sau nou-născutul pot deceda din cauza anemiei severe. De asemenea, incompatibilitatea de Rh poate cauza icter la nou-născut.
Dacă ești Rh negativ și partenerul tău este Rh pozitiv, ar trebui să fie în regulă la prima sarcină. Cu toate acestea, dacă ești la a doua sau a treia sarcină, ar trebui să vorbești cu medicul tău. De asemenea, este posibil să trebuiască să faceți un test, numit test Coombs indirect. Cu o simplă probă de sânge, cadrele medicale vor determina dacă ai incompatibilitate Rh cu copilul tău.
Ce se întâmplă dacă există anticorpi anti-Rh?
Dacă sunt identificați anticorpi se va efectua dozarea acestora, iar titrul va fi monitorizat la intervale stabilite în funcție de valoarea primei determinări și de dinamica titrului de anticorpi. De asemenea, medicul obstetrician va indica urmărirea stării de sănătate a fătului prin efectuarea anumitor investigații. Medicul va determina conduita în astfel de sarcini cu risc, în funcție de mai mulți parametri (titrul de anticorpi la prima determinare, dinamica acestora, starea fătului, rezultatele anumitor investigații, etc.).
Monitorizarea ecografică a apariției anemiei fetale se va face de medici ginecologi specializați în ecografie fetală și medicina materno-fetală și constă în efectuarea unei ecografii Doppler pe artera cerebrală medie a fătului, care stabilește dacă fătul are anemie sau nu.
În cazul în care ai Rh-ul negativ și nu sunt prezenți anticorpii anti-Rh, atunci vei primi probabil o serie de două injecții cu imunoglobulină Rh. Prima în jurul celei de-a 27-a săptămână de sarcină, iar cea de-a doua în termen de 72 de ore după naștere dacă fătul se dovedește a fi Rh pozitiv. Aceste injecții ar trebui să te protejeze în sarcinile ulterioare, dacă alegi să le faci. Acest lucru include, de asemenea, dacă ai avut un avort spontan în prima sarcină, deoarece organismul tău îl consideră ca fiind o primă sarcină.
Dacă ești o viitoare mamă cu grupa sanguină Rh negativ, liniștește-te. Poți avea în continuare un copil sănătos chiar dacă ai incompatibilitate RH. Cel mai bine este să te informezi cu privire la grupa de sânge a ta și a partenerului tău și să lași personalul medical să se ocupe de restul.
Îngrijirea prenatală este extrem de importantă și poate preveni posibile complicații mai târziu în sarcină. Incompatibilitatea Rh este aproape complet evitabilă, iar tu și copilul tău ar trebui să fiți bine.